Metrorex a explicat într-un comunicat de presă că trenurile de metrou nu pot intra cu o viteză redusă în staţii, şi astfel să fie evitate posibilele sinucideri sau accidente. Compania de transport afirmă că motivele sunt „siguranţa călătorului, distanţă de frânare, intervale de circulaţie”.
„Cu privire la micşorarea vitezei de intrare la peron a trenurilor de metrou menţionăm că aceasta este impusă de sistem ţinând cont şi de următoarele criterii: siguranţa călătorului, distanţă de frânare, intervale de circulaţie. În cazul utilizării unei viteze reduse la peron s-ar crea intervale mai mari de succedare între trenuri, ceea ce ar produce disconfort publicului călător şi, mai grav, ar duce la mai multe situaţii de supraaglomerare în staţii. Precizăm că distanţa de frânare este direct proporţională cu masa inerţială a trenului de metrou care este foarte mare, ceea ce implică o distanţă de frânare mai mare”, precizează Metrorex.
Compania aminteşte că, în urmă cu două zile, compania s-a „confruntat cu un act de agresiune fizică a unei persoane împotriva altei persoane ce s-a desfăşurat într-un interval de câteva secunde înainte de sosirea trenului în staţie”, arată DIGI24.
Metrorex mai arată că „OBIECTUL PRINCIPAL DE ACTIVITATE AL METROREX ESTE TRANSPORTUL PUBLIC CU METROUL. ÎN CADRUL ACESTEI ACTIVITĂŢI NU AU FOST PUSE ÎN PERICOL ÎN NICIUN MOMENT VIAŢA ŞI SECURITATEA CĂLĂTORILOR.”
„Pentru menţinerea siguranţei circulaţiei trenurilor de metrou, societatea funcţionează în baza unor proceduri specifice şi sub stricta reglementare şi autorizare din partea autorităţilor feroviare din domeniu. Metrorex, ȋn calitatea sa de operator de transport public de călători are angajate servicii specializate de pază, al căror obiect de activitate ȋl reprezintă protejarea bunurilor şi valorilor din staţiile şi trenurile de metrou. Facem precizarea că aspectele care ţin de ordinea publică ȋn spaţiile publice din metrou sunt asigurate de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie pentru Transport Public – Serviciul de Poliţie Metrou, structura de specialitate care coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activităţile specifice pentru menţinerea ordinii publice în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor şi faptelor contravenţionale din competenţă”, precizează transportatorul.
„Cu toate acestea Metrorex a luat şi ia în permanenţă măsuri suplimentare pentru a oferi călătorilor condiţii optime de transport şi are în plan proiecte care vizează îmbunătăţirea acestor servicii. Metrorex va da tot concursul structurilor abilitate ale statului responsabile cu asigurarea protecţiei publice şi va colabora cu acestea pentru a găsi cele mai potrivite soluţii pentru creşterea nivelului de siguranţă a călătorilor în spaţiile publice alestaţiilor de metrou”, mai arată Metrorex.